Alcoolul, ,,dușmanul” permisului de conducere

0
80

Din ce în ce mai multe persoane rămân fără permis de conducere și se aleg cu un dosar penal din pricina alcoolului.

Alcoolul, ,,dușmanul” permisului de conducere

Polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Craiova, au depistat ieri, 22 iunie, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dr. Constantin Severeanu.

Respectivul emana un miros puternic de alcool, iar polițiștii i-au efectuat un test cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un caz asemănător, a fost depistat în Orașul Filiași. Organele competente au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Scaești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii, din localitatea Răcarii de Sus.

De asemenea, și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Lasă un comentariu