Andrei Rotaru este unul din cei mai controversați concurenți de la „Insula Iubirii”, din toate sezoanele. Acesta a ajuns rapid pe buzele tuturor telespectatorilor, după ce și-a înșelat soția cu ispita Diandra, dar și după ce a folosit diverse fraze emblematice în istoria reality-show-ului.
Insula Iubirii este aproape de final, iar zarurile au început să fie aruncate. Cum era de așteptat, viața concurenților de după emisiune nu a rămas indiferentă fanilor, ci din contră, urmăritorii au continuat să fie interesați de ei. Deși majoritatea cuplurilor au picat testul iubirii, la ceva timp după finalizarea filmărilor, s-au afișat alături de partenerii pe care în emisiune i-au făcut cu ou și cu oțet.
Același lucru s-a întâmplat și cu cel mai controversat cuplu al sezonului 8 „Insula Iubirii”. Cristina și Andrei Rotaru au arătat în emisiune că au un mariaj toxic, iar acțiunile lor au fost în consecință. Deși cei doi au încălcat limitele, se zvonește că acum ar fi împreună. Divorțați, dar împreună, căci declarațiile mamei Cristinei reflectă faptul că fiica sa a divorțat de Andrei Rotaru.
Andrei de la „Insula Iubirii” rupe tăcerea!
Bărbatul a vrut să facă lumină, în ceea ce privește relația pe care o are acum cu Cristina și, întrebat fiind pe live-ul pe care l-a făcut pe TikTok despre situația lui cu Cristina, acesta a menționat că nu mai sunt împreună.
„Nu știu ce mai face Cristina, nu mai sunt cu ea de ceva timp. Ne mai vedem la sală câteodată, pentru că o antrenez, o mai ajut cu una, alta. Doar am rămas prieteni”, au fost cuvintele lui Andrei.
După care bărbatul a fost întrebat despre verighetă, iar acesta a menționat că o are pe degetul arătător și, puțin ironic, a întrebat dacă este cineva care o poate muta pe degeteul inelar.
„Verigheta este pe primul deget (n.r. arată degetul arătător). Cine vrea să mi-o mute pe al treilea? E cineva aici care poate? Nu cred!”, a adăugat bărbatul.