Căpitanul „tricolorilor”, reacție incendiară, cu privire la continuitatea lui Edi Iordănescu la Națională

0
82
Edi Iorănescu Nicolae Stanciu
sursă foto: instagram Nicolae Stanciu

Căpitanul „tricolorilor” a avut o reacție incendiară, cu privire la continuitatea lui Edi Iordănescu la Națională. Nicolae Stanciu a dat o declarație promptă despre viitorul lui Edi Iordănescu la cârma Naționalei. Deși mijlocașul României și-ar dori ca selecționerul să continue, acesta a subliniat faptul că niciun jucător nu-l poate face să se răzgândească, în cazul în care antrenorul decide să părăsească baricada „tricolorilor”.

Edi Iordănescu (45 ani) va conduce echipa națională la Euro 2024, după care contractul său cu Federația se va încheia. Încă nu se știe nimic concret despre prelungirea contractului acestuia, însă negocierile în acest sens continuă. Așadar, există posibilitatea ca actualul selecționer al „tricolorilor” să aleagă să antreneze în străinătate, după finalizarea turneului de naționale.

Căpitanul „tricolorilor”, reacție incendiară, cu privire la continuitatea lui Edi Iordănescu la Națională

Căpitanul naționalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu (31 ani) a fost întrebat despre situația lui Edi Iordănescu, iar acesta și-a exprimat dorința de a-l avea pe post de antrenor în continuare, inclusiv în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, indiferent de rezultatele care vor fi anul acesta la Euro.

Conform as.ro, mijlocașul ofensiv îl vrea în continuare pe banca naționalei pe Iordănescu Jr. :„ Atât eu, cât şi colegii mei, ne dorim să rămână alături de noi. Este aici, suntem cu el la European. Dupa, nu ştiu daca putem să-l facem noi să se răzgândească, sau să-l influenţăm cumva în decizia pe care o va lua. Ne dorim să existe o înţelegere între Mister şi Federaţie, pentru că avem nevoie de continuitate”, a declarat Nicolae Stanciu.

România a fost repartizată în Grupa E, la Campionatul European din Germania. În primul meci, pe 17 iunie, „tricolorii” se vor duela cu Ucraina. Ulterior, pe 22 iunie, naţionala va înfrunta favorita grupei, Belgia, iar în ultimul meci, pe 26 iunie, se va duela cu Slovacia.

Edi Iordănescu a făcut anunțul mult așteptat. Va continua pe banca naționalei României?

Edi Iordănescu a anunțat faptul că momentan el se gândește doar la meciurile cu Bulgaria şi cu Liechstenstein în vederea pregătirii partidelor de la EURO.

Potrivit sursei anterior citate, Iordănescu a oferit exclusivitate naționalei, fără a se gândi la posibile oferte sau la bani.

„Focusul meu este pentru cele două meciuri amicale, avem două testări de importanţă foarte mare şi trebuie să ne concentrăm acolo. În ceea ce mă priveşte, pentru mine personal nu este o prioritate contracul meu, ci turneul final.Asta e provocarea numărul 1, să fim cea mai bună versiune a noastră. Sigur că este important contractul meu, au fost mai multe discuţii, este foarte clar ce aşteaptă de la mine federaţia, este clar ce resurse are la dispoziţie pentru a ne ajuta. Am fost foarte mulţumit de tratamentul federaţiei, am simţit suport, încredere, preocupare de a ne pune la dispoziţie ce am avut nevoie. Şi noi am livrat şi am îndeplinit obiectivul.

Rămâne provocarea ca toate aceste elemente să fie puse într-un contract şi să se găsească cea mai bună soluţie. Prioritate rămâne pregătirea, îmi doresc să rămân la naţională, cu încredere, entuziasm, dar nu depinde doar de mine. Contează şi Euro, vreau şi reconfirmarea echipei. Mi-a plăcut cum au răspuns zilele astea, dar ce se va întâmpla nu depinde doar de mine. Banii au fost ultima problemă, altele contează. Nu am avut oferte pentru că mintea mea şi gândurile mele nu au fost la asta. Echipa naţională a avut exclusivitate”, a spus Edi Iordănescu în conferința de presă premergătoare a meciului cu Bulgaria.

Lasă un comentariu