Alexandru Mitriță i-a luat mințile lui Gigi Becali după începutul bun din Super Ligă
Alexandru Mitriță este unul dintre cei mai buni fotbaliști care evoluează în competiția internă în acest moment. Golgheterul campionatului a impresionat foarte mulți oameni din fotbal prin evoluțiile sale, iar ofertele au început să apară. Mihai Rotaru putea obține foarte mulți bani pe serviciile fotbalistului, deoarece a fost dorit în străinătate, dar și în campionatul intern. Gigi Becali este unul dintre cei care l-au vrut pe Alexandru Mitriță, iar asta s-a văzut în mai multe declarații. Becali era aproape de a face un efort financiar foarte mare pentru o echipă de Liga 1, deoarece voia să-i ofere extremei, peste un milion de euro salariu anual.
Gigi Becali a făcut anunțul despre Mitriță
De curând, finanțatorul celor de la FCSB a redeschis subiectul Alexandru Mitriță. Acesta spune despre fotbalistul oltenilor că este cel mai bun jucător din România, iar cu el va începe echipa națională. Acesta a dezvăluit că a vorbit cu Mihai Rotaru despre venirea fotbalistului la FCSB. Gigi Becali spune că era gata să-i ofere o sumă importantă de bani fotbalistului, însă Mihai Rotaru nu a vrut să-și piardă vedeta așa că i-a mărit salariul fotbalistului.
Alexandru Mitriță poate pleca de la Universitatea Craiova pentru suma de 5 milioane de euro, dacă clauza de reziliere îi va fi achitată.
Declarația lui Gigi Becali despre Alexandru Mitriță
„Mitriță e cel mai bun din România. Mitriță este numărul 1, cu el începe echipa la națională. I-am zis lui Rotaru: ‘Dă-mi-l mie pe Mitirță!, zice ‘Păi vrea un milion’ ‘Îi dau eu un milion’, când a văzut că îi dau atât i-a dat el… că pleca… Scăpam de el… m-a luat gura pe dinainte. Era în Arabia acum. Nu mai aveam treabă cu Craiova…”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.