Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Craiova avansează

0
179

Conform planului, restaurarea Palatului Administrativ din Craiova, un monument istoric, se desfășoară într-un ritm susținut. Pe șantier, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, împreună cu echipa de implementare a proiectului, vizitează frecvent șantierul pentru a urmări progresul lucrărilor și pentru a se asigura că acestea progresează conform planului.

Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Craiova avansează

Până în prezent, aproximativ 15% din totalul lucrărilor au fost deja finalizate. Echipele lucrează intensiv atât la exteriorul, cât și la interiorul clădirii, în încercarea de a respecta termenul de finalizare stabilit pentru iunie 2026. Conform datelor furnizate, infrastructura clădirii este realizată în proporție de 60%, iar lucrările la suprastructură au ajuns la un progres de 35%. Printre lucrările deja finalizate se numără hidroizolarea și termoizolarea pereților de sub trotuare, iar în prezent se desfășoară execuția trotuarelor.

În cadrul proiectului de reabilitare, se execută lucrări complexe la infrastructură, incluzând săpături, fundații, umpluturi și pardoseli. De asemenea, la nivelul suprastructurii, se realizează galerii forate în pereții de zidărie, montarea tiranților și consolidarea planșeelor cu bolșisoare de cărămidă prin suprabetonare. În plus, se efectuează consolidarea planșeelor din beton cu fibre de carbon și a intradosurilor bolșisoarelor din cărămidă, iar în prezent se lucrează la execuția trotuarelor și la traseele instalațiilor electrice de la nivelul demisolului și parterului.

Finanțarea acestui proiect ambițios este asigurată prin fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul de finanțare, semnat în octombrie 2022, are o valoare totală de 99.996.062,76 lei, din care 41.447.668,02 lei reprezintă contribuția comunitară.

Prefectul Dan Diaconu a subliniat că acest proiect este vital pentru întreaga regiune, nu numai pentru județul Dolj, având în vedere statutul de monument istoric al clădirii și beneficiile pe care le va avea reabilitarea clădirii asupra imaginii orașului și a eficienței energetice a Palatului Administrativ.

Pentru că proiectul de reabilitare a Palatului Administrativ din Craiova este de interes național și regional, lucrările continuă să se desfășoare conform planului, cu o atenție deosebită la respectarea standardelor de calitate și a termenelor de execuție.

Lasă un comentariu