Alina Vîlceanu este profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, din Craiova. De 27 de ani se află la catedră în fața a zeci de generații, pe care le-a format și le-a ajutat să evolueze. Profesoara ne explică ce ar trebui să știe elevii care se confruntă cu examenul de bacalaureat și ne dă sfaturi pentru ca un licean să poată promova examenul național cu o notă mare.
Despre cum a reușit să rămână pe baricade, să facă față provocărilor, să inspire oameni, dar și să fie la fel de motivată zilnic pentru a-și practica meseria cu drag, ne spune chiar ea, în „Interviu la catedră”.
RealPress: Se spune că destinul nostru este suma alegerilor pe care le facem de-a lungul timpului. Spuneți-mi, vă rog, de ce ați ales să deveniți profesor și ce v-a inspirat să practicați această meserie?
Prof. Alina Vîlceanu: Am avut norocul, prin naștere, prin destin, să cresc și să mă formez având ca prime modele de dascăli pe mama și pe bunicii paterni, mama fiind profesor de limba și literatura română, iar ambii bunici, învățători.Și am mai avut marele noroc de a trăi în case-biblioteci și de a putea să mă bucur în tihnă de minunatul lor haos, fiindcă, mai ales în casa părinților mei, găseai cărți acolo unde nici nu gândeai, rafturile fiind mereu prea puține, prea neîncăpătoare. În perioada preadolescenței, au fost, apoi, două romane, puțin citite sau cunoscute azi, care m-au marcat , anume Citadela de A.J.Cronin și Apostolul de Cezar Petrescu, iar ca alegerea să-mi fie și mai dificilă, au mai fost și două povești de viață, reale de astă dată, aflate de la bunica mea.
Prima e povestea unui medic de țară care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial , a alergat, din zori și până seara, pe la toți medicii din oraș să facă rost de chinină pentru a salva un copil bolnav, iar atunci când s-a întors în sat epuizat ,dar bucuros că făcuse rost de medicament, și a văzut-o pe mamă ieșindu-i în întâmpinare cu copilul mort în brațe, a căzut în genunchi și a urlat de revoltă și de neputință. Personajul celei de-a doua povești este chiar bunica mea, care a schimbat , ca învățătoare, destinul unei fetițe de etnie romă, hrănind-o și îmbrăcând-o cât timp i-a fost elevă, apoi convingându-l pe presupusul tată natural să o înfieze și să o trimită mai departe la școală. Despre poveștile de viață în care s-a implicat, ca profesor, mama, mi-am propus să vorbesc separat, cu altă ocazie, fiindcă mama rămâne principalul vinovat de tot ceea ce sunt și de tot ceea ce îmi propun să fiu sau să devin.
Oscilând între aceste două profesii, deopotrivă de nobile, am ascultat de glasul cel dintâi și am absolvit Liceul Sanitar, simțindu-mă, printre colegii mei excepționali la biologie și chimie, cum trebuie să se fi simțit rățușca cea urâtă din poveste, iar faptul că am trecut, în timpul stagiilor de practică din cei 4 ani de liceu, prin toate spitalele și secțiile spitalelor din oraș, mi-a dezvăluit un adevăr de necontestat, dureros: un spital are multe povești de viață, dar și destule povești de moarte. Cum nu m-am simțit atât de puternică să fac față, din punct de vedere psihic, celor din urmă, am ales școala, fiindcă are doar povești de viață, iar cu viața te poți bate și o poți controla.
„Am fost mai mult timp profesor decât neprofesor”
RealPress: Știu că nu profesați în acest domeniu de ieri, de azi, ci de mai bine de 20 de ani. Ce v- a determinat să rămâneți pe baricade și să nu dați înapoi în fața provocărilor?
Prof. Alina Vîlceanu: Sunt veche, destul de veche, într-adevăr. Am susținut și am promovat examenul de titularizare în învățământ în anul 1997, an în care am absolvit și studiile universitare, iar tot de atunci, sunt profesor la Liceul Teoretic Tudor Arghezi. Practic, acest liceu este o a doua casă pentru mine, o iubire veche de vreo…27 de ani. Îmi place să le spun elevilor mei, când mă mai supără, că în viața mea prea repede trecătoare, am fost mai mult timp profesor decât neprofesor, fiindcă am intrat în învățământ la nici 23 de ani.
De ce am rămas și îmi propun să rămân încă pe baricade?! În primul rând, pentru mine expresia a fi/a rămâne pe baricade implică un anume context, un asediu căruia trebuie, cu orice preț, să-i faci față, or eu, indiferent de circumstanțe, de vremuri, de dificultățile inerente cu care te tot confrunți în meseria aceasta care nu e deloc ușoară, nu m-am simțit niciodată asediată, amenințată de ceva…
Mi-am asumat un rol pe care singură mi l-am ales și am încercat, cât de bine am putut, să îmi fac datoria, fără autovictimizare, fără lamentații inutile, fără ifose personale sau prea mari orgolii profesionale, dar cu maximă responsabilitate și cu obiectivitate în a mă autoevalua și a mă autodepăși constant. Poate pentru că mi-a fost cumva carte de căpătâi romanul lui Cezar Petrescu, am știut, din chiar primii mei ani de profesorat, la fel ca și personajului lui, că nimeni nu are să mă întâmpine vreodată cu pâine și sare, cu urale și flori, iar taina meseriei mele e să nu dezamăgesc sau să abandonez de la prima dezamăgire și să nu aștept nimic de la nimeni, ci doar de la mine însămi, mereu și mereu…
RealPress: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat pe parcursul carierei dumneavoastră și cum le-ați gestionat?
Prof. Alina Vîlceanu: Eu cred că în profesie, ca și în viață, indiferent și poate independent de ce scrie în DEX , poți înțelege termenul provocare ca fiind sinonim cu termenul oportunitate, deoarece dificultățile și detaliile biografice sau profesionale mai puțin plăcute aduc lecții valoroase care, dacă ți le însușești cu adevărat, te ajută să evoluezi și să-ți depășești limitele. Dacă ții neapărat să afli care au fost acele momente modelatoare pentru mine, am să ți le împărtășesc, am făcut de mult pact cu sinceritatea mărturisirilor și cu autenticitatea trăirilor, știind că nu-i poți învăța pe alții doar ceea ce știi, ci și ceea ce ești.
Astfel, prima provocare, cum spui tu, a fost să fiu, la 23 de ani, profesorul unor adolescenți cu maximum 6 ani mai mici decăt mine și să rămân profesor, oricât de greu îmi era să mă impun și să-i fac să mă asculte și să mă urmeze.Cum am gestionat situația?! Cu responsabilitate și seriozitate. Și, după caz, cu impunerea prin notă, deci cu forța, a autorității mele de profesor, lucru de care acum nu sunt absolut deloc mândră, chiar dacă în timp mi-am însușit lecția de rigoare cu prisosință.
Cea de-a doua a fost participarea ,grație creditului acordat de către inspectorii de specialitate din perioada respectivă, la formarea națională a personalului didactic după schimbarea programelor și introducerea manualelor alternative, formare în urma căreia au fost elaborate ghidurile metodologice pentru gimnaziu și liceu care sunt încă în vigoare. Cum am gestionat și această provocare ?! Cu depășirea complexului vârstei și al lipsei de experiență, fiindcă lucrând în echipă cu doi distinși și renumiți colegi din județ-domnul profesor Ion Bălănică și doamna profesor Coca Pârvuleasa-,dar și cu profesori –autori de manuale de limba și literatura română, am avut parte de încurajare, sprijin, simpatie și apreciere, așa cum numai oamenii adevărați și profesorii cu adevărat mari știu să ofere, la început de drum, confraților mai tineri.
Pentru acele momente și pentru altele în care ne-am întâlnit pe drumurile sau cărările profesiei, le mulțumesc și le sunt în veci recunoscătoare. Iar dacă tot am prilejul de a mulțumi public și de a mă mărturisi, nu pot să nu vorbesc și despre Omul și Profesorul care mi-a fost alături în primele etape ale carierei mele, doamna Gabriela Cojocăreanu. Pentru a-i mulțumi dumneaei, mi-ar trebui zeci de mii de tomuri și cel puțin o a doua viață, fiindcă a fost o a doua mamă care a crezut mereu în mine.
A treia și ultima provocare a fost să fiu, din motive independente de voința și dorința mea, profesorul propriului copil în gimnaziu. Nu a fost deloc ușor, poate am fost exagerat de exigentă și mult prea obiectivă, dar adevărul este că nu regret nicio clipă acest lucru, având în vedere parcursul școlar ulterior al fiului meu, mai ales că am avut norocul să am un copil inteligent, serios și responsabil.
RealPress: Un proverb vechi spune că meseria este brățară de aur. Cum ați reușit să rămâneți la fel de focusată în acești ani și cum v-ați adaptat la schimbările survenite în programa școlară și în structura unui an școlar?
Prof. Alina Vîlceanu: Sunt o fire dinamică, extrovertită și foarte încăpățânată, trebuie să recunosc, așa că nu mi-a fost deloc greu să rămân mereu în priză.Cum am avut mereu tendința să îmi recunosc și să îmi forțez limitele, am încercat permanent să fiu mâine mai bună sau altfel decât am fost azi. În privința schimbărilor dese survenite în programele școlare, aș fi ipocrită să nu recunosc că a trebuit să învăț constant în toți acești ani.
Au apărut în programe teme/conținuturi pe care nu le cunoșteam din facultate și chiar sugestiile metodologice au fost altele. Ca profesor, dacă îți respecți meseria și dacă îți respecți, în principal, elevii, nu te poți duce la clasă doar cu ceea ce-ți oferă manualele alternative sau diverse auxiliare didactice, așa că am învățat și încă mai învăț pe rupte, pentru că nu am terminat toată bibliografia, aidoma personajului lui G.Călinescu. Sper să fie evidentă autoironia…
„Un profesor poate mult, dar nu poate totul”
RealPress: Examenul de bacalaureat este cel mai mare „dușman” al elevilor de liceu sau, cel puțin, așa consideră ei. Ar trebui să se teamă elevii de proba la limba și literatura română de la „examenul maturității”?
Prof. Alina Vîlceanu: Și da, și nu! Dacă nu ai citit ,cum se întâmplă adesea, nici etichetele de pe recipientul de șampon-aici îl citez pe unul dintre nepoții mei favoriți, care mă crede făcătoare de mari și nemaipomenite minuni ca profesor, doar pentru că l-am ajutat să ia o notă foarte bună la bacalaureat-proba la limba și literatura română poate fi o problemă destul de serioasă. Cum paza bună trece primejdia rea, elevii ar trebui să conștientizeze că nu există minuni care să stea la baza promovării acestei probe sau la baza unui rezultat bun sau foarte bun, ci doar muncă, multă lectură, dorință de cunoaștere, rigoare, seriozitate și mult studiu individual. Un profesor poate mult, dar nu poate totul, iar performanța/rezultatul, să îl citez pe profesorul Colceag, nu depinde de profesor, ci de efortul personal al elevului.
RealPress: Ce metode și strategii folosiți în predarea materiei de bac la disciplina pe care o predați?
Prof. Alina Vîlceanu: Sintagma materie de bac îmi zgârie urechea sau retina, sincer. Latinii spuneau că nu învățăm pentru școală, ci pentru viață, iar datoria unui profesor este aceea de a-și pregăti elevii, cu orice preț, pentru confruntarea cu provocările vieții, nu neapărat pentru confruntarea cu „examenul maturități”. Profesorul are menirea să îți arate calea, drumul îl urmezi singur ,dacă vrei. Paradoxal, pentru proba de limba și literatura română, trebuie să cunoști toată materia, mai mult sau mai puțin. Și trebuie să nu dormi la ore, să citești, să te implici, să gândești, să îți pui întrebări și să cauți permanent răspunsuri, chiar propriile răspunsuri.
Eu nu predau materia de bac, parcurg programele, îmbinând clasicul cu modernul, ofer informație suficientă și provoc reacții la ceea ce spun sau predau, la ceea ce citesc elevii. Și construiesc, mai ales, contexte noi de învățare, luptând cu inerția unor generații pentru care școala nu prea mai pare să fie templu al cunoșterii, ci doar un mic rău necesar. Cred că metoda cea mai eficientă de a pregăti elevii pentru examene e să îi faci să conștientizeze că trebuie să se autodepașească, că toți suntem egali, dar diferiți, iar în viață sau la un examen, trebuie să ne cunoaștem și să ne recunoaștem propriile limite și să încercăm să le depășim.
RealPress: Ce le recomandați elevilor să facă pentru a lua o notă cât mai mare la examen? Este bine să „tocim” materia?
Prof. Alina Vîlceanu: Pentru a lua o notă cât mai mare la bacalaureat, nu există, din păcate, nicio rețetă-minune sau vreo schemă anume de tratament ca în practica medicală. Există doar elevi care au tipuri diferite de inteligență, preocupări diverse și care provin din diferite medii familiale. Le-aș recomanda elevilor să își cultive permanent propria grădină, să se autoinstruiască, să citească mult și să nu plece urechea la mitul urban conform căruia poți să nu faci nimic până în ultimul an de liceu, fiindcă dacă te duci la meditații la profesorul X sau Y, nu doar că promovezi examenul, ci îl și promovezi cu notă mare.
O notă foarte bună la examen, indiferent de disciplină, de fapt, nu are în spatele ei un meditator genial, ci e rezultatul unui elev care a muncit cu seriozitate din clasa I până în clasa a XII-a. În privința tocelii, cred că e salvatoare, e unica soluție de a promova examenul dacă nu înveți constant, dacă nu citești, dacă nu ai nicio experiență culturală, dacă nu încerci de foarte devreme să înveți să gândești și să înțelegi și dacă sfidezi profesorul.
„Generațiile noastre de aur au fost mereu produsul școlii, nu al meditațiilor”
RealPress: Auzim adesea că nota 10 este imposibil de obținut la limba română, la examenul de bacalaureat și cu atât mai puțin de elevii care nu aleg sau nu au posibilitatea de a face meditații. Aș vrea să știu care sunt cele mai mari rezultate pe care le-ați avut cu elevii dumneavoastră în acest sens, dacă este sau nu imposibil de atins nota 10 și cum putem ajunge la o astfel de performanță?
Prof. Alina Vîlceanu: Într-un fel sau altul, cred că ți-am cam răspuns ceva mai devreme la această întrebare…Nota 10 la un examen la limba și literatura română e greu, dar nu imposibil de obținut, iar în mod cert, nu o poți obține făcând meditații. Dacă realizăm, ca profesori, elevi și părinți, cât de dăunătoare sunt asemenea mituri, probabil vom avea neașteptat de multe note de 10 la examenele naționale, fiindcă vom fi înțeles, de la mic la mare, care este rolul școlii și importanța profesorului de la clasă. E drept, există și excepții, că nu e pădure fără uscături, dar generațiile noastre de aur au fost mereu produsul școlii, nu al meditațiilor.
Notele de 10 obținute de elevii mei de-a lungul timpului la examene au aparținut unor copii care poate abia aveau ce mânca acasă, deci care nu aveau cum să-și plătească meditator în particular…În momentul în care s-a dezvoltat această industrie a meditațiilor, iar elevii s-au complăcut la clasă în indolență, devenind chiar impertinenți, răuvoitori, nota 10 a cam devenit, ca peste tot, o raritate. Rezultate bune la olimpiade și concursuri și la examene am avut în toți anii petrecuți la catedră, dar eu nu consider că sunt ale mele, ci ale elevilor care m-au ascultat. Nici nota 10 obținută de fiul meu la proba de limba și literatura română a examenului de bacalaureat nu e a mea, ci doar a lui, chiar dacă l-am îndrumat, iar el este produsul școlii, nu al meu sau al meditațiilor.
RealPress: Ce sfaturi aveți pentru elevii care nu sunt foarte creativi și întâmpină probleme în rezolvarea textului argumentativ și a subiectului al II-lea la limba și literatura română, la bac? Cum să își îmbunătățească tehnica de lucru?
Prof. Alina Vîlceanu: Să își asculte profesorul de la clasă, chiar dacă se duc la meditații, și să lucreze mult, cu maximă seriozitate. Subiectele din structura probei implică într-un grad moderat creativitatea, aceasta, dacă există, făcând diferența între nota 10 și o altă notă. Șabloanele primite adesea la meditație sunt inutile sau chiar ridicole, dacă sunt aplicate fără discernământ, din comoditate sau din ignoranță. Fără transpirație, fără efort, nu poți progresa și nu poți avea rezultate.
RealPress: Foarte mulți copii nu înțeleg importanța subiectului al III-lea de la examen și aș vrea să știu de la specialist cum ne ajută acesta în viață și dacă este sau nu important să citim operele obligatorii înainte? De ce ar trebui elevul de a XII-a să lectureze cărțile înainte de a învăța comentariile?
Prof. Alina Vîlceanu: Aici cred că trebuie să îl parafrazez neapărat pe Nicolae Manolescu! Cel de-al treilea subiect al probei scrise la limba și literatura română ne ajută, ca de altfel și operele literare pe care acesta le vizează, la tot și la nimic. Dacăle citim și putem să nu dăm foaia albă la examen, avem doar de câștigat, dacă nu o facem, putem pierde cam totul, riscând nu doar să picăm examenul, ci și să ieșim de pe băncile școlii cam goi și cam anoști pe dinăuntru. De altfel, autorii canonici pledează pro domo prin chiar valoarea scrierilor lor, nu trebuie să le susțin eu cauza.
„Fără o bună cunoaștere a gramaticii, doar te prefaci că înveți și că înțelegi literatura”
RealPress: Știm cu toții că la liceu întreaga materie se învârte în jurul literaturii și mai puțin al gramaticii. Credeți că lipsa orelor centrate pe gramatică reprezintă un punct slab în viața unui elev? Ar trebui să continuăm să aprofundăm această ramură și la liceu?
Prof. Alina Vîlceanu: Gramatica limbii române este studiată în ciclul gimnazial, orele de limbă și comunicare având o pondere destul de mare comparativ cu orele de literatură, de aceea programele pentru ciclul liceal vizează aproape exclusiv studiul literaturii mai întâi din perspectivă tematică, apoi din perspectiva genurilor și speciilor literare și din perspectivă istorică/cronologică. Se presupune că elevii și-au însușit gramatica în gimnaziu, iar studiul literaturii în liceu completează formarea cu o altă etapă necesară. Având în vedere contextul socio-cultural actual, probabil că ar fi bine ca anumite conținuturi din programele pentru gimnaziu să fie actualizate/aprofundate și în liceu, în special la profil uman. Fără o bună cunoaștere a gramaticii, doar te prefaci că înveți și că înțelegi literatura.
