Vulcanul albastru de pe „Ion Oblemenco” e gata să erupă!

0
131
Vulcanul albastru de pe „Ion Oblemenco”
FOTO: Facebook Universitatea Craiova

Mihai Rotaru a vorbit despre atmosfera care va fi la partida pe care oltenii o vor disputa împotriva giuleștenilor. Derby-ul Universitatea Craiova-Rapid București este unul foarte așteptat, atât de echipă, cât și de suporteri.

Patronul clubului crede că stadionul din Bănie va sări în aer la ora întâlnirii cu rivalii din capitală. Un număr mare de bilete a fost vândut la meciul, care va avea loc în această seară, în Cetatea Băniei, de la ora 21:30.

Casele de bilete, asaltate de suporteri!

Casele de bilete au fost asaltate de către suporterii olteni, dornici să simtă atmosfera de meci. Aproximativ 6.000 de bilete au fost vândute pentru meciul Universitatea Craiova-Rapid București, în prima zi de când au fost puse pe piață.

Mihai Rotaru a vorbit despre partida împotriva giuleștenilor și despre atmosfera care va fi în stadionul din Bănie.

„Orice meci cu Rapid este dificil, orice meci este important. Mâine va fi frumos, va fi un stadion plin și o atmosferă de derby. Acestea sunt meciurile pentru care merită să investești în fotbal, să fii în fenomen.

Va fi cea mai mare audiență din acest început de sezon. Șumudică este un antrenor foarte bun, care știe să motiveze bine, care are foarte multă experiență. Este schimbarea de moment, care întotdeauna aduce emulație”, a spus Mihai Rotaru pentru Fanatik.

Mihai Rotaru a dat detalii și despre arbitrii, care vor dirija meciul trupei lui Gâlcă împotriva celor de la Rapid. Patronul este mulțumit de faptul că Istvan Kovacs va arbitra meciul, considerându-l pe acesta „cel mai bun arbitru român”. Centralul este ajutat de asistenții Marica Mihai Marius și Neacşu George Florin, în cabina VAR fiind Cătălin Popa.

„Clar că vor sta mai bine în acest meci decât dacă ar fi fost înainte, atunci când aveau o serie de rezultate negative care apăsau. Vin și după o victorie la redebutul lui Șumudică la Rapid, va fi un meci foarte greu. Noi trebuie să ne bucurăm de spectacol, asta este cel mai important. Kovacs este cel mai bun arbitru român la ora actuală, este un arbitru pe măsura derby-ului de mâine”, a declarat Mihai Rotaru.

Lasă un comentariu