Ziua Națională a României la Craiova

0
174

Astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, craiovenii s-au strâns în centrul Craiovei cu mic cu mare, participând la o ceremonie religioasă, parada militară și un spectacol de muzică populară oferit de Ansamblul Folcloric Maria Tănase

Imnul a fost intonat de către artiștii lirici ai Operei Române Craiova – soprana Corina Vlada și baritonul Cristian Fofucă, în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Craiova. Ca în fiecare an, serviciul religios pentru cinstirea eroilor și depunerea de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza au fost nelipsite.

Sărbătoarea a continuat cu o paradă militară.

Peste 500 de participanți și aproximativ 50 de mijloace tehnice au fost adunate de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, poliția locală, voluntarii Crucii Roșii, Centrul Național de dresaj de câini, detașamentele Forțelor Armate poloneze și echipamentele militare, iar la Garnizoana Craiova sunt staționați demonstranți și un contingent de cetățeni portughezi.

Jocul și voia buna au fost prezente și ele, craiovenii s-au prins de mână și au încins o horă românească.

Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol pregătit de Ansamblul Folcloric Maria Tănase, craiovenii prezenți în centru prinzându-se în horă și fredonând versuri alături de Cristian Bănăţeanu, Marius Măgureanu, Liviu Dică și formația de dansuri a Ansamblului Folcloric Maria Tănase.

Putem observa că spiritul patriotic este cu adevărat în inimile românilor, deoarece în fața Teatrului Național ,,Marin Sorescu” o întâlnim pe Oana Pavel, într-un port popular autentic din zona Maramureșului.

,,Am plecat din Craiova acum 15 ani și m-am întors cu soțul meu la părinți și să vedem parada. Costumația este autentică, am fost de curând în Maramureș și de acolo am cumpărat straiele tradiționale”

Tinerii au fost foarte entuziasmați de toate cele întâmplate, încât Paul Sebastian Voinea, ne împărtășește experiența lui în cadrul acestui eveniment, ba chiar mai mult, are și un mesaj pentru români.

,,Să vă iubiți tara, să fiți voi înșivă, să încercați să nu plecați din țară și să o dezvoltam din punct de vedere social, al infrastructurii și pe partea de civilizație”

,,Parada a fost foarte interesantă, ne-a chemat primăria la ora 11:00, pentru a privi defilarea armatei, o fanfară foarte faină din punctul meu de vedere. A fost un moment în care românii ar trebui să-și aducă aminte ce înseamnă România Mare, cum s-a unit România în 1918, iar la anul sperăm că vom ajunge cu toții la Alba Iulia sau la București”.

Sărbătorirea Zilei Naționale a României vă continua și în seara zilei de 1 decembrie, în Piața Frații Buzești, cu începere de la ora 18.00, când se vă desfășura un regal folcloric prezentat de marii artiști ai regiunii Oltenia.

Lasă un comentariu